Ce a vrut diavolul spre rău, Dumnezeu a transformat în bine!
Probabil ai auzit sau poate chiar ai spus, în mijlocul unor situații grele: „Ce a vrut diavolul spre rău, Dumnezeu a transformat în bine.”
Sau probabil că ai citit în Geneza 50:20 cuvintele lui Iosif către frații săi:
„Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, și anume să scape viața unui popor în mare număr.”
Geneza 50:20
La prima vedere, pare o declarație pioasă. Dar dacă privim mai atent, ne dăm seama că această expresie a fost folosită de-a lungul timpului pentru a justifica o imagine contradictorie a lui Dumnezeu. Un Dumnezeu care permite răul, ba chiar îl „folosește” pentru scopuri mai înalte. Însă această viziune nu se mai susține când o comparăm cu lumina pe care ne-a adus-o Iisus.
Ce a vrut diavolul spre rău, Dumnezeu a transformat în bine
Iosif nu Îl avea pe Iisus. Nu Îl cunoștea pe Tatăl așa cum ne-a fost revelat prin Fiul. El a vorbit din perspectiva omului vechiului legământ, unde ideea suveranității divine era adesea amestecată cu frică, judecată și confuzie. Iosif a interpretat evenimentele din viața sa prin lentilele unei credințe incomplete. El nu știa ceea ce știm noi astăzi: că Dumnezeu este doar lumină și că în El nu este întuneric deloc.
Iisus a venit să ne arate cine este cu adevărat Dumnezeu. El este chipul Dumnezeului nevăzut. (Coloseni 1:15) În viața Lui nu vedem niciun moment în care suferința să fie trimisă de Dumnezeu pentru a-i „educa” pe oameni. Iisus nu a folosit boala ca metodă de sfințire, nu a trimis nenorociri ca instrument de maturizare. Din contră, El a vindecat, a eliberat, a restaurat.
Așadar, când Iosif a spus că Dumnezeu a transformat răul în bine, nu spunea că Dumnezeu a aprobat sau a provocat acel rău. La fel gândim și noi undeori: Ce a vrut diavolul spre rău, Dumnezeu a transformat în bine.
Iosif, spunea, mai degrabă, că Dumnezeu — în dragostea și suveranitatea Sa — a intervenit într-un act malefic și a adus viață unde era moarte.
Dar important este să reținem: Dumnezeu nu a inspirat trădarea. Nu a orchestrat vânzarea. Nu a scris scenariul suferinței.
Dumnezeu nu colaborează cu întunericul.
El nu împrumută armele dușmanului pentru a-Și împlini planurile. El este bunătate absolută. El este lumină pură. El este dragoste desăvârșită. Tot ce vine din El este viață, nu moarte. Pace, nu haos. Mângâiere, nu spaimă.
Dacă ai fost învățat că durerea din viața ta a fost „trimisă” de Dumnezeu, vreau să știi: El nu este autorul suferinței tale. El nu orchestrează tragedii ca să te formeze. Un tată bun nu își rănește copiii ca să-i facă mai înțelepți. Dragostea adevărată nu provoacă durere pentru a obține loialitate.
Biblia spune: „Domnul este aproape de cei cu inima frântă.” (Psalmul 34:18). Asta înseamnă că El nu stă în ceruri, calculând ce lovitură ar fi potrivită pentru „maturizarea” ta. El e lângă tine, simțind cu tine, ținându-te de mână prin locurile aride prin care viața te duce, sprijinindu-te când nu mai poți.
Când Iisus a întâlnit suferința, nu a oferit explicații teologice. A oferit compasiune. Nu a spus orbului că Dumnezeu are un plan secret. L-a vindecat. Nu i-a spus femeii prinse în adulter că trebuie să sufere ca să înțeleagă gravitatea păcatului. A iertat-o. Iisus nu a cooperat cu răul. L-a distrus. L-a pus pe cruce și l-a învins prin învierea Sa.
Poate ți s-a spus că trebuie să treci prin foc ca să înțelegi harul.
Dar harul nu are nevoie de suferință ca să funcționeze.
Nu trebuie să fii zdrobit ca să fii iubit. Harul este deplin, gratuit și prezent.
Acum.
Aici.
A fost disponibil înainte de încercare, este valabil în mijlocul ei și va rămâne după.
Și dacă ai trecut prin durere — Dumnezeu nu o explică, o vindecă. Nu o justifică, o restaurează. Dacă va ieși ceva frumos din ea, nu va fi pentru că El a planificat suferința ta, ci pentru că dragostea Lui este suficient de mare să transforme cenușa în frumusețe, să preschimbe jalea în bucurie.
Adevărata veste bună nu este „Dumnezeu te pedepsește ca să te învețe”.
Vestea bună este că El a luat pedeapsa asupra Lui.
Iisus a suferit pentru ca tu să fii liber. Nu trebuie să adaugi nimic. Nu trebuie să „meriți” sfințirea prin durere. Nu trebuie să cauți sens în fiecare rană.
Evanghelia spune simplu:
Ești iubit.
Ești iertat.
Ești salvat.
Ești unit cu Dumnezeu.
Ești acceptat.
Ești sfânt.
Ești drept.
Ai murit împreună cu Hristos.
Ești o făptură nouă.
Ești copil de rege.
Niciuna dintre aceste realități nu este condiționată de cât ai suferit, cât ai reușit sau cât ai înțeles. Sunt daruri. Sunt parte din cine ești tu acum, în Hristos.
Și dacă azi nu ai răspunsuri la toate întrebările, e în regulă. Nu trebuie să înțelegi totul ca să fii în palmele lui Dumnezeu. El nu îți cere să transformi tot ce ai trăit într-o lecție. Uneori, lucrurile pur și simplu se frâng. Și în mijlocul lor, Dumnezeu e acolo. Nu ca autor, ci ca vindecător.
Ce a vrut diavolul spre rău, Dumnezeu a transformat în bine este de fapt un clișeu.
Dumnezeu nu a orchestrat răul din viața ta. Dar îl poate învinge. Și o face — nu pentru că suferința ta este valoroasă în sine, ci pentru că tu ești.
Vrei să primești direct în e-mailul tău viitoarele newslettere?
