Nu poți avea o mărturie fără să ai un test
„Domnul a dat, Domnul a luat”
Unul dintre cele mai răspândite clișee religioase – rostit adesea în fața tragediilor este: „Domnul a dat, Domnul a luat”. O frază care pare sfântă prin solemnitatea cu care e spusă, dar care, în realitate, nu reflectă caracterul lui Dumnezeu.
O afirmație sinceră, dar greșită
Această frază a fost rostită de Iov, într-un moment de disperare extremă. Tocmai își pierduse copiii, averea și sănătatea. A fost un strigăt al durerii, nu o lecție teologică. Scriptura nu ne cere să preluăm afirmațiile personajelor biblice aflate în suferință și să le transformăm în doctrine. În realitate, Dumnezeu nu i-a luat nimic lui Iov. Dușmanul a fost cel care a adus distrugerea.
În finalul cărții Iov, Dumnezeu nu validează cuvintele lui Iov, ci îl corectează. Iar în acest detaliu aparent mic se află o lecție importantă de hermeneutică: nu tot ce e în Biblie este spus de Dumnezeu, dar tot ce e în Biblie este adevărat consemnat. Iov a spus că „Domnul a luat”, dar Dumnezeu nu a spus asta. Diferența este colosală.
Dumnezeu nu dă ca apoi să ia înapoi
Dumnezeu nu este un dătător cu dublu standard. El nu îți oferă un dar doar ca mai târziu să ți-l smulgă din mână ca o lecție de viață. Harul Său nu funcționează pe bază de merit sau performanță. Când dă, o face din dragoste, nu pentru a testa sau pedepsi. „Darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt fără părere de rău sau remușcare” (Romani 11:29). Cu alte cuvinte, nu-Și retrage binecuvântările.
Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile și de chemarea făcută…
Romani 11:29
Povestea lui Iov nu este despre un Dumnezeu sever
Cartea lui Iov nu este o lecție despre suveranitatea arbitrară a lui Dumnezeu, ci o radiografie a modului în care religia (ca sistem teologic) și teologia greșită pot răni profund.
Prietenii lui Iov, bine intenționați, dar total neinspirați, au încercat să explice suferința prin prisma unui Dumnezeu care pedepsește. Dumnezeu, în final, le respinge ideile:
„N-aţi vorbit aşa de drept de Mine cum a vorbit robul Meu Iov” (Iov 42:7).
Observă că nu le validează teologia.
Nici suferința lui Iov nu a fost o lucrare a lui Dumnezeu pentru „a-l testa”. Dumnezeu nu colaborează cu diavolul, nici nu permite răului să își facă de cap în viața noastră pentru un scop mai înalt. Acest mod de gândire nu vine din Evanghelie, ci dintr-o imagine distorsionată a suveranității divine. Dumnezeu este bun. Tot timpul.
O teologie simplă de a-L înțelege pe Dumnezeu și natura Sa:
Dacă este rău este de la diavol, dacă este bun, este de la Dumnezeu.
„Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viață și s-o aibă din belșug.” (Ioan 10:10)
Aceasta este cheia. Dacă ceva în viața ta fură pacea, distruge bucuria sau aduce moarte, nu vine de la Dumnezeu.
Iov nu avea revelația pe care o avem noi astăzi, în lumina lui Hristos. El nu avea încă acces la imaginea completă a inimii Tatălui ceresc. Iov nu avea sângele răscumpărător al lui Iisus.
Să cunoaștem inima Tatălui
Când înțelegem că Dumnezeu este dragoste, toate afirmațiile despre un Dumnezeu care „dă și ia” încep să se destrame. El nu are un caracter dual. Nu este un dătător de viață și un aducător de moarte în același timp. Nu este un vindecător care mai întâi te îmbolnăvește. Nu este un Tată care te binecuvântează pentru ca apoi să te învețe lecții dure prin tragedii.
Scriptura ne arată că „Dumnezeu este lumină și în El nu este întuneric deloc” (1 Ioan 1:5). Nici un strop.
Realitatea harului
A crede că Dumnezeu dă și ia, este a trăi sub o frică religioasă, sub gândul că nu ești niciodată în siguranță. Harul ne scoate din acest cerc vicios. Harul spune: ești iubit, protejat și păzit. În mijlocul durerii, Dumnezeu nu este cauza – este refugiu și soluția.
El nu trimite furtuna, ci este Stânca de care ne ancorăm când apar norii negri.
Cum să răspunzi în fața durerii?
-
Nu-L acuza pe Dumnezeu. Chiar dacă nu înțelegi „de ce”, alege să crezi că El este bun.
-
Refuză să adopți clișee religioase. Dumnezeu nu face rău „pentru că are un plan”.
-
Stai în adevăr. Cuvântul spune că Isus a venit să distrugă lucrările diavolului (1 Ioan 3:8), nu să colaboreze cu ele.
-
Fii o voce a speranței. În loc să spui „Dumnezeu a luat”, spune „Dumnezeu este cu tine și va restaura”.
-
Crede în restaurare. Dumnezeu l-a binecuvântat pe Iov de două ori mai mult la final (Iov 42:10). Și pe tine te va restaura.
Un ultim gând:
Dacă rămâi cu un singur gând din acest mesaj, mi-aș dori să fie acesta:
Dumnezeu este pentru tine, nu împotriva ta. El nu ia viață, El o dă. El nu trimite suferința, ci o vindecă. El nu îți întoarce spatele, ci te cheamă mereu acasă.
Cu har și speranță în Hristos,
Luc.
Vrei să primești direct în e-mailul tău viitoarele newslettere?