Niciodată nu am pretins că dețin tot adevărul…iar acest lucru m-a ajutat să descopăr mai mult din El. În căutarea mea asupra adevărului, am găsit multe fragranțe ale Cerului în Trupul lui Cristos. Fiecare din aceste denominații au părți de adevăr, însă ceea ce face să fie și mai interesant este să-i permit lui Dumnezeu să îmi arate ce dorește El să înțeleg.
Poate te întrebi de unde acest titlu? Ei bine acest titlu vine în urma descoperirii esenței lui Dumnezeu, undeva pe la începutul anului 2004: dragostea. Până acum câteva săptămâni nu am luat acest gând din sertărașul cu meditații, însă acum i-a venit rândul.
Înainte să încep să-mi scriu ideile, aș vrea să știi că voi aborda acest subiect din trei puncte de vedere: teologic; gramatical-literal; și logic.
Nu te aștepta să le găsești structurate. Nu am vrut să pară că eu sunt profesorul iar tu elevul. Noi creștem împreună.
____________
Nu am avea nicio șansă!
Ideea că Dumnezeu L-a abandonat pe Cristos pe Cruce fiindcă nu putea vedea păcatul este de-a dreptul intrigantă, deoarece Dumnezeu este Triunic, îi este imposibil a se separa de Sine. Aș putea merge mai departe îndrăznind să îți spun că El este dragoste și astfel, dacă și-a părăsit Fiul…ce șansă am avea noi? Dumnezeu, și știu că aceasta este o afirmație periculoasă pentru multe persoane, spuneam că, Dumnezeu nu a avut de ales decât să ne împace cu Sine. El fiind dragoste nu cunoaște sensul de “sacrificiu” în modul în care noi îl percepem. Acest lucru îl poți găsi in 1 Corinteni 13, unde Apostolul Paul vorbește despre dragoste.
Și totuși, Iisus Însuși a spus că a fost abandonat…
Printre ultimele Lui cuvinte pe Cruce, au fost și: “Dumnezeule, Dumnezeule pentru ce m-ai părăsit”?
Acesta este cuvântul scris, și nu poate fi contrazis. Nici nu am această intenție, mai degrabă doresc să lămurim împreună acest lucru.
Aș vrea să mergem pentru moment în Psalmul 22. Nu de alta, dar în contextul cultural evreiesc atunci când se cita un verset din Profeți, Cântări sau Psalmi pentru a se economisii timp, se subînțelegea că va trebui să se citească tot. Cam acel “bla bla bla” al americanilor, sau acel samd din română sau etcera-ul internațional. Ca să avem o imagine mai completă a psalmului mai sus menționat aș vrea să te uiți și la alte emoții prin care Psalmistul ne dă de înțeles ca le-ar fi experimentat Iisus:
- strig noaptea și Tu nu-mi răspunzi;
- înconjurat de dușmani
- vărsat ca apa…
Sentimente ca abandonul, singurătatea, depresia, frica nu-i erau străine Domnului. El nu a trăit aceste experiențe doar pe Cruce, ci și în viața de zi cu zi. Îmi pare rău că într-un fel următoarele afirmații îți vor strica petrecerea în cinstea imaginii create de religia instituționalizată cum că Iisus a fost doar Dumnezeu. El a fost și Om. Acest lucru, El Însuși afirmându-l prin expresia Fiul Omului, când făcea referire la Sine. Apostolul Paul reluând ideea și în contextul mântuirii unde se referă la Iisus ca singurul Om ca și poartă de mântuire, de altfel singura, între Dumnezeu și oameni în 1 Timotei 2:5.
Chiar dacă Domnul exprimă ceea ce simte prin citarea Psalmului mai sus menționat, aceasta este o experiență ce nu îl separă de Tatăl și nici nu schimbă natura relației cu El. Iisus fiind una cu Tatăl din veșnicie.
Părintele Bisericii Sfântul Athanasiu, scrie în una dintre lucrările sale:
“Dacă a plâns și a fost tulburat, nu era Cuvântul, considerat ca și parte din Cuvântul lui Dumnezeu, ci acest act a fost potrivit trupului; și dacă deasemeni s-a rugat ca să se depărteze paharul ce urma să-l bea, nu era Divinul ce era îngrozit, ci mai degrabă afecțiunea potrivită umanității.
Atunci, cuvintele ”Dumnezeule pentru ce m-ai părăsit”, sunt ale Sale, conform cu explicațiile ce urmează (chiar dacă Iisus nu a suferit din cauza impasibilității Cuvântului) în ciuda declarației de către Evangheliști; întrucât Domnul a devenit om, și aceste lucruri sunt făcute și spuse de către un om, ca El însuși să lumineze pe orice om despre suferințele Sale, și astfel omenirea să devină liberă față de ele. Domnul nu a putut fi abandonat de către Tatăl, care era (și este) dintotdeauna în Tatăl, înainte de a acest strigăt. Nu este deasemeni just să afirmăm că Domnul era terorizat, Cel căruia porțile morții i-au fost deschise iar păzitorii acestora tremurând de spaimă, mormintele dând înapoi pe cei din ele, și mulți sfinți înviind și apărând familiilor.
Sfântul Athanasiu ”Împotriva Arienilor” III.56.
Sfântul Athanasiu respinge cu vehemență ideea separării Fiului de Tatăl, intr-adevăr în mintea sa, tot ce se întâmplă în jurul crucificării evidențiază o continuă uniune între Dumnezeu ca Fiu și Dumnezeu ca Tată. Pentru El, strigătul lui Hristos era conform naturii Sale umane. Aspectul umanității lui Hristos revenind a-l interpreta Sfântului Ambrozie din Milan in lucrarea sa:
”Ca Om a avut îndoilei; ca Om a fost uimit. Nici puterea și nici divinitatea Sa nu au fost uimite, ci sufletul Său. Este uimit să vadă consecința neputințelor umane asupră-i. Văzându-se îmbrăcat cu un suflet uman, a luat deasemeni și afecțiunile unui suflet omenesc. În final a strigat: Dumnezeule, Dumnezeule, pentru ce m-ai părăsit? Ca om, vorbește purtând cu El terorile mele, căci atunci când suntem prinși în vâltoarea pericolului ne credem abandonați de Dumnezeu. Așadar, ca Om este tulburat, ca Om plânge, ca Om este crucificat.”
” Expoziția credinței creștine” II. 7.56:
Importanța acestui subiect.
Poate te întrebi de ce este așa de important să se înțeleagă acest lucru în Trupul lui Hristos. Nu vreau să menționez aici prea multe argumente. Mă opresc totuși la următoarele:
Importanța Trinității:
De-alungul istoriei bisericii au apărut multe curente, doctrine și influențe păgâne. Din această cauză părinții bisericii precum Irineu, au abordat deseori această temă în lucrările lor scrise. Este interesant cum teologia explică într-un mod paradoxal Trinitatea. Însă Trinitatea în primul rând nu are nevoie de o explicație logică, această explicație fiind produsul credinței individului. Credinciosul percepe la nivel de suflet prezența lui Dumnezeu, iar acesta este empiric. Este primordial a se înțelege că Dumnezeu există în trei ființe, acest lucru marcând faptul că El este diferit de celelalte zeități.
Importanța Crucificării.
Evenimentul Crucii este unul care marchează istoria omenirii. Însăși știința, în cărțile ei, demarcă o separare între ere cu expresia “înainte și după Cristos”. Acest eveniment nu L-a cerut Dumnezeu, ci omul. Separarea și mânia între Dumnezeu și umanitate produsă de om, a făcut ca El să decidă, înainte de fundația cosmosului, în unitate, în El însuși (citește în Trinitate) să își ducă planul de salvare la împlinire. Această act implicând experiența separării umanității, în trup, pe Cruce, a Domnului. Dumnezeul nostru fiind cu totul diferit de cei cărora le trebuia stinsă mânia cu un sacrificiu uman, așa cum vedem spre exemplu în 1 Regi 11:7-11.
Există mult spațiu pentru opinii diferite și variate care să ne îmbogățească drumeția noastră cu Dumnezeu. Desemenea este loc pentru interpretări ale Scripturii.
În timp ce avansăm către destinația noastră împlinindu-ne destinul, va trebui să avem în vedere unele din punctele de vedere pe care credincioșii le afirmă:
- inspirația Sfintelor Scripturi;
- întruparea lui Hristos;
- sacrificiul lui Iisus ca unic Salvator al omului.
Putem avea opinii diferite în multe aspecte, însă acestea ar trebui văzute precum o șansă de a iubi omul, nicidecum de a anula personalitatea lui.
Cu dragoste pastorLuc