Poate că în perioada aceasta te lupți cu ceva.
Poate că în perioada aceasta te lupți cu ceva.
Poate este o teamă pe care nici măcar nu reușești să o explici bine. Poate este o presiune care nu mai pleacă, o ispită care revine, o situație în familie care te consumă sau pur și simplu ai ajuns într-un loc în care simți că spiritual ar trebui să faci mai mult ca să fii bine.
Și tocmai aici putem cădea într-o capcană.
Începem să privim atât de mult la luptă, încât pierdem din vedere pe Cine avem cu noi în mijlocul ei.
Uneori chiar limbajul nostru creștin ne împinge în direcția aceasta. Ajungem să credem că trebuie să ne rugăm mai mult ca să merităm un răspuns, să devenim mai puternici, să avem mai multă credință, să luptăm mai tare sau să găsim formula spirituală potrivită pentru a ieși din situația în care ne aflăm.
Și, fără să ne dăm seama, povara ajunge din nou pe umerii noștri. Dar vreau să-ți spun ceva care mie îmi aduce multă pace:
Nu trebuie să câștigi o luptă pe care Hristos a câștigat-o deja.
Asta nu înseamnă că nu există lupte. Biblia nu ne ascunde realitatea răului și nici nu ne promite că după ce L-am cunoscut pe Isus nu vom mai avea ispite, împotrivire sau zile în care credința noastră va fi încercată.
Întrebarea este de unde pornim atunci când toate acestea vin.
Pavel îi spune lui Timotei: „Luptă-te lupta cea bună a credinței” (1 Timotei 6:12). Mi se pare foarte important că nu-i spune să-și petreacă viața luptând împotriva diavolului, ci îi vorbește despre lupta credinței. Spre sfârșitul vieții sale, Pavel poate spune: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința” (2 Timotei 4:7). Exact acesta este accentul pe care îl găsim și în materialul de la care am pornit: lupta există, dar centrul ei este păstrarea credinței și rămânerea în ceea ce știm despre Hristos.
Poate că și pentru tine lupta de astăzi arată altfel decât ai crezut.
Poate nu este în primul rând să schimbi imediat ceea ce se întâmplă în jurul tău, ci să continui să crezi cine este Dumnezeu atunci când circumstanțele par să spună altceva. Să crezi că ești iubit atunci când te simți nevrednic, că ești iertat atunci când trecutul începe iar să vorbească și că Dumnezeu nu a plecat nicăieri atunci când emoțiile tale nu-L mai simt aproape.
Uneori lupta credinței este tocmai aceasta: să continui să crezi că lucrarea lui Isus este suficientă atunci când legalismul cu care am fost învățați șoptește că trebuie să mai facem ceva ca să merităm ceea ce Dumnezeu ne-a oferit deja prin har.
Iacov spune: „Supuneți-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi” (Iacov 4:7).
Ordinea aceasta este importantă. Mai întâi este Dumnezeu. Nu diavolul.
Viața mea spirituală nu începe cu ceea ce face Satan, ci cu relația mea cu Tatăl.
Iar atunci când vine împotrivirea, Iacov nu spune că trebuie să pornim într-o vânătoare după diavol, ci să-i rezistăm. Petru folosește aproape același limbaj atunci când spune să ne împotrivim lui „tari în credință” (1 Petru 5:9). Ideea aceasta apare foarte clar: suntem chemați să nu cedăm minciunii și să nu abandonăm adevărul în care Dumnezeu ne-a așezat.
Cred într-un războiul spiritual. Cred că există un vrăjmaș și cred în autoritatea Numelui lui Isus. Dar nu cred că Dumnezeu ne-a chemat să trăim cu ochii permanent ațintiți asupra întunericului.
Pentru că este posibil să vorbim atât de mult despre ceea ce face diavolul, încât să ajungem să vorbim prea puțin despre ceea ce a făcut deja Hristos.
Iar Crucea nu este un detaliu în această conversație. Crucea este centrul ei.
Pavel spune despre Isus că a dezbrăcat domniile și stăpânirile și a triumfat asupra lor prin Cruce (Coloseni 2:15). Victoria decisivă nu urmează să aibă loc după ce noi ne vom ruga suficient de bine sau după ce vom deveni suficient de maturi spiritual.
Ea a avut loc. Isus nu a spus: „Eu Mi-am făcut partea, acum încercați voi să terminați ce a rămas.”
El a spus:
„S-a isprăvit.”
Poate că cineva, sau chiar tu care citești ai nevoie să auzi lucrul acesta astăzi: nu trebuie să trăiești ca și cum totul depinde de tine.
Autoritatea ta nu vine din cât de puternic te simți
Când ucenicii s-au întors la Isus după ce fuseseră trimiși, erau foarte entuziasmați și I-au spus:
„Doamne, chiar și dracii ne sunt supuși în Numele Tău.”
— Luca 10:17
Observă cuvintele acestea: „în Numele Tău.”
Autoritatea lor nu venea din cât de impresionanți erau ei spiritual, din tonul vocii lor sau dintr-o tehnică pe care o descoperiseră.
Venea din Isus. Iar Domnul le răspunde:
„Iată că v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului…”
— Luca 10:19
Îmi place expresia aceasta: „v-am dat.” Nu le-a spus „încercați să obțineți”, sau „luptați până când o veți avea”.
Le-a fost dată.
Și totuși, chiar în momentul acela, Isus le corectează și perspectiva. Pentru că erau fascinați de faptul că demonii li se supuneau, El le spune să nu facă din aceasta centrul bucuriei lor, ci să se bucure că numele lor sunt scrise în ceruri (Luca 10:20).
Isus nu le ia autoritatea, ci o așază la locul ei.
Identitatea lor înaintea lui Dumnezeu era mai importantă decât experiența lor cu demonii. Este exact tensiunea surprinsă și în textul inițial: Hristos le dă autoritate, dar nu le permite să construiască identitatea în jurul confruntării cu întunericul.
Și în Marcu 16:17 Isus spune că printre semnele care îi vor însoți pe cei ce cred este și faptul că „în Numele Meu vor scoate draci.”
Observă din nou centrul: Numele Lui. Nu puterea mea sau performanța mea și a ta. Sau cât de „tare” mă simt astăzi.
Autoritatea spirituală nu este premiul pentru creștinii care au ajuns la un „alt nivel”. Ea provine din Isus și din ceea ce El a făcut.
Și atunci ce facem cu Efeseni 6?
Știu că aici apare imediat întrebarea: dar totuși Pavel nu spune că „noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor…”?
Ba da. Efeseni 6:12 afirmă clar că există o dimensiune spirituală a conflictului. Nu avem nevoie să negăm asta.
Dar trebuie să continuăm să citim.
Imediat după aceea Pavel spune să luăm armura lui Dumnezeu pentru a ne putea împotrivi și pentru a rămâne în picioare. Apoi repetă: „Stați gata dar…”.
Este foarte interesant că imaginea nu este aceea a unui creștin care aleargă după puterile întunericului pentru a începe confruntarea cu ele, ci a unui om care refuză să fie mutat din ceea ce a primit deja în Hristos.
Și Efeseni 6 nu poate fi separat de primele capitole ale epistolei.
În Efeseni 1, Hristos este prezentat ca fiind așezat „mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere…”. Apoi, în Efeseni 2:6, Pavel spune despre noi că Dumnezeu „ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus.”
Așadar, când ajung la capitolul 6, nu ajung acolo încercând să găsesc o cale prin care să mă ridic deasupra puterilor întunericului. Ajung acolo deunde de fapt am pornit: din Hristos.
Iar Hristos este deja mai presus de ele. De aceea pot rămâne în picioare.
Poate că biruința ta de astăzi nu va arăta spectaculos. Poate că nimeni nu va vedea lupta pe care o duci înăuntrul tău. Poate pur și simplu vei continua să-L crezi pe Dumnezeu într-o situație pe care încă nu o înțelegi, vei continua să te rogi chiar dacă răspunsul întârzie sau vei spune din nou: „Isuse, nu înțeleg ce se întâmplă, dar aleg să mă încred în Tine.”
Și să știi ceva: aceasta nu este o credință mai mică ci este o credință ancorată.
Ioan spune:
„Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.”
— 1 Ioan 4:4
Poate că aici trebuie să ne ațintim privirea. Nu să negăm existența celui care este în lume, dar nici să-i dăm mai multă atenție decât îi dă Evanghelia.
Cel care este în tine este mai mare.
Iar Pavel spune ceva care mie îmi aduce multă liniște:
„Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre.”
— Romani 16:20
Dumnezeul păcii.
Este posibil să ai autoritate fără să trăiești în panică. Este posibil să te împotrivești răului fără să fii obsedat de el. Și da, este posibil să treci printr-o luptă reală și totuși să ai pace pentru că știi cine este cu tine.
Poate că astăzi nu ai nevoie să lupți mai tare. Poate ai nevoie să-ți aduci aminte din nou de Cruce.
Să-ți amintești că Isus nu te-a lăsat singur în mijlocul luptei, că autoritatea este în Numele Lui și că viața și victoria ta nu pornesc de la ceea ce poate face vrăjmașul, ci din ceea ce a făcut deja Hristos.
Și dacă astăzi tot ce poți face este să rămâi acolo, lângă El, atunci rămâi.
Nu trebuie să dovedești nimic.
Pentru că în final nu luptăm ca să-L facem pe Hristos biruitor. Ne împotrivim vrăjmașului pentru că Hristos este deja Biruitor, în noi.
Nu știi care este următorul pas? Ai nevoie de o sesiune de orientare?
Într-o sesiune individuală, te pot ajuta să așezi lucrurile în ordine, să privești situația dintr-o perspectivă mai clară și să identifici pași concreți.
Discuția poate aborda căsnicia, relațiile, conflictele, deciziile personale, eventualele stagnări spirituale sau perioadele în care direcția nu mai este clară.
Îți stau la dispoziție.