Profesorul este întotdeauna tăcut în timpul testului
Profesorul este întotdeauna tăcut în timpul testului
Nu știu dacă și tu ai auzit expresia „Profesorul este întotdeauna tăcut în timpul testului”. Mulți credincioși cred că, atunci când trec prin încercări, Dumnezeu alege să păstreze tăcerea, observându-i de la distanță. Această perspectivă poate duce la neîncredere și îndoială, făcându-ne să ne simțim singuri și abandonați.
Oare aceasta este intenția lui Dumnezeu?
Dumnezeu nu este un profesor distant care așteaptă să vadă dacă vom reuși sau nu. El este Tatăl nostru iubitor, mereu prezent, chiar și în mijlocul celor mai grele situații. Viața ne aduce provocări, încercări și greutăți, dar Dumnezeu nu ne lasă niciodată să le înfruntăm singuri. Ideea că El ne-ar pune la încercare și ar aștepta să vadă cum ne descurcăm fără intervenția Sa este o percepție greșită, născută dintr-o mentalitate legalistă. Harul Lui nu funcționează pe baza meritelor noastre; prezența Lui nu vine și pleacă în funcție de performanțele noastre spirituale. Prezența Sa este promisă de El pentru totdeauna copiilor Săi.
Biblia ne arată că El este ajutorul nostru în vreme de necaz (Psalmul 46:1). Când ucenicii s-au confruntat cu furtuna pe mare, Iisus nu a privit în tăcere. El era acolo, cu ei în barcă, gata să intervină la primul lor strigăt de ajutor (Marcu 4:35-41). Și dormea nu pentru că voia să-i testeze pe ucenici, ci mai degrabă ca un simbol al încrederii absolute în Tatăl și un exemplu pentru noi astăzi. Prezența Lui nu era condiționată de reacția ucenicilor, de credința sau necredința lor. El pur și simplu era acolo, cu ei în barcă.
Uneori, asemenea ucenicilor, ne temem că Dumnezeu tace în mijlocul furtunii noastre, că nu ne vede, că nu Îi pasă. Dar prezența Sa nu depinde de cât de bine interpretăm noi circumstanțele. De fapt, de cele mai multe ori, problema nu este tăcerea Lui, ci „zgomotul” din mintea noastră, care ne împiedică să Îl auzim.
Tăcerea nu înseamnă absență
Dumnezeu ne vorbește în multe feluri, dar nu întotdeauna așa cum ne-am aștepta. Uneori ne vorbește prin Cuvântul Său, alteori printr-o pace inexplicabilă, prin oameni trimiși să ne încurajeze, printr-un vis sau prin convingerea interioară a Duhului Sfânt. În 1 Împărați 19:11-12, Dumnezeu i-a arătat lui Ilie că El nu este neapărat în vântul puternic, în cutremur sau în foc, ci într-un susur blând și liniștit.
Dacă ni se pare că Dumnezeu tace, poate că suntem prea concentrați pe furtună. Poate că așteptăm o voce puternică, dar El ne vorbește prin liniștea Sa. Aceasta nu este o liniște distantă, ci una care aduce pace. Așa cum un părinte își liniștește copilul doar prin privirea și apropierea sa, în același mod Dumnezeu dorește să ne uităm doar la El.
Dumnezeu nu joacă „Statuile”
Mentalitatea religioasă ne spune că Dumnezeu „ne testează” pentru a vedea dacă suntem vrednici de intervenția Sa. Dar acesta nu este mesajul Evangheliei. Iisus nu a venit să stabilească cine merită ajutor și cine nu. Dimpotrivă, El a venit să fie Emanuel – „Dumnezeu cu noi” – în orice moment, fie el bun sau rău, de credință sau necredință, de victorie sau eșec.
Dumnezeu nu este un antrenor care așteaptă pe margine să vadă dacă „ne descurcăm”. Nu este un profesor distant care privește cum elevul său se luptă cu o problemă. El este Părintele iubitor care ne ține de mână chiar și atunci când nu Îl simțim, vedem sau percepem.
Apostolul Pavel scrie în Romani 8:38-39 că nimic nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu. Nici necazul, nici persecuția, nici lipsurile, nici pericolele nu pot stinge această dragoste. Chiar și atunci când pare că Dumnezeu tace, dragostea Lui nu se schimbă.
Viața nu ar trebui să vorbească mai puternic decât vocea Lui
De multe ori, permitem ca viața să vorbească mai puternic decât vocea lui Dumnezeu. Îți reamintesc că, atunci când treci printr-o încercare, Dumnezeu nu este tăcut și nu este departe. El îți vorbește prin Cuvântul Său, îți dă pace prin Duhul Sfânt și chiar îți poate trimite oameni care să te încurajeze. Dacă nu Îl auzi, nu înseamnă că nu este lângă tine.
Gândește-te la un părinte care îi vorbește copilului său. Dacă vrea ca acesta să se apropie, nu țipă din cealaltă cameră, ci își coboară vocea, astfel încât copilul să fie nevoit să vină mai aproape pentru a auzi. Așa se întâmplă și în viața noastră uneori. Faptul că nu Îl auzi poate însemna că este necesar să aprofundezi relația cu El, iar celelalte voci – frica, rușinea și condamnarea – să fie reduse la tăcere.
Pentru că uneori, prezența Lui devine cel mai evidentă atunci când toate celelalte voci sunt reduse la tăcere.
Vrei să primești direct în e-mailul tău viitoarele newslettere?