Așteptările lungi nasc binecuvântări mari – prima parte
„O speranță amânată îmbolnăvește inima, dar o dorință împlinită este un pom de viață.”
Proverbe 13:12
Așteptările lungi nasc binecuvântări mari
Ai auzit și tu, probabil, fraza asta: „Din așteptări lungi se nasc binecuvântări mari.”
E sloganul perfect pentru a spiritualiza suferința. Sună biblic, pare profund, dar e doar o formă elegantă de a justifica o inimă frântă și un duh mâhnit.
Adevărul, spus simplu, este acesta: „O speranță amânată îmbolnăvește inima.” (Proverbe 13:12)
Nu o întărește.
Nu o sfințește.
O îmbolnăvește.
Știu că e mai ușor să spui că Dumnezeu are „un plan mai mare”, decât să recunoști că nu mai înțelegi nimic.
E mai suportabil să crezi că totul se va „întoarce spre bine”, decât să admiți că ești obosit de atâta așteptare.
Dar dacă binecuvântarea aceea mare… nu vine?
Evanghelia nu promite confuzie sau frustrare, ci viață în Hristos,
Nu timpul petrecut în durere activează harul. Nici postul, nici rugăciunea disperată.
„El ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești, în Hristos.”
(Efeseni 1:3)
Ce ne-a fost dat… ne-a fost dat deja, ca un cadou.
Așteptarea nu cumpără nimic de la Dumnezeu, fiindcă El nu vinde. El oferă. Pentru că e Tată.
Pentru că Fiul a plătit deja totul, pentru tine.
Și atunci, de ce încă aștepți?
Poate pentru că ți s-a spus că lipsa, că suferința, sau că tristețea sunt semne ale sfințeniei?
Poate pentru că ai fost învățat că Dumnezeu răspunde greu, după cum meriți?
Poate pentru că ai crezut că durerea ta va produce ceva… dacă o (su)porți „corect”?
Dar Dumnezeu nu ne cere să suferim. Nu așteaptă să trecem obstacolele singuri. Nu ne privește din Cer făcându-ne galerie: „Hai că poți”, „încearcă mai mult, mai bine, mai cu răbdare.”
El ne cheamă să credem.
Să credem că ceea ce a promis, a împlinit deja.
Când aștepți de ani de zile fără niciun rezultat,
ajungi să crezi că ești problema. Sau că Dumnezeu s-a răzgândit.
Dar poate că binecuvântarea nu mai vine… pentru că a și venit.
Poate că ceea ce aștepți „din cer” este deja în tine, prin Duhul.
Pomul de viață
Textul nostru nu spune că „o inimă frântă e parte din procesul de sfințire.”
Spune doar atât: „e dureros să tot speri și să nu se întâmple nimic.”
Dar mai spune și altceva: „o dorință împlinită este un pom de viață.”
Viața nu vine din așteptare. Ci din împlinire.
Viața nu vine la capătul durerii, ci la cruce.
Viața nu vine după, ci în Hristos, fiindcă El este Pomul Vieții.
Fii curajos.
Fă liniște. Și întreabă-te cu sinceritate:
Ce așteptări mi-au îmbolnăvit inima?
Ce dorințe am îngropat în numele unei teologii a amânării?
Ce binecuvântări nu am recunoscut pentru că nu arătau „suficient de mari”?
Apoi, fă ceva curajos:
Trăiește ca și cum binecuvântarea e deja a ta.
Pentru că este.
Fii curajos, fii curajoasă: îmbrățișează binecuvântarea ta!
Poate nu arată cum ai sperat.
Poate este tăcută, simplă. Poate este în momentul de sinceritate cu tine însuți. Astfel vei realiza că El este deja aici. Cu tine. În tine. Pentru tine.
Și aceasta este cea mai mare binecuvântare, fiindcă El este binecuvântarea ta.
Așteptările lungi nasc binecuvântări mari în final nu este o binecuvânatre ci mai degrarba un clișeu lipsit de putere. Acesta este izvorât din imposibilitatea noastră umană de a răspunde Harului pe deplin. Harul însă vine în ajutorul nostru choar și în aceste moment, fiindcă exact atunci avem cea mai mare nevoie de El.
Dacă simți că acest mesaj este incomplet, ai dreptate!
Aici poți găsi și continuarea acestor gânduri:
Așteptările lungi nasc binecuvântări mari – partea a doua
Vrei să primești direct în e-mailul tău viitoarele newslettere?
