În ultima perioadă am sesizat că în comunitățile creștin-evanghelice sunt cel puțin două mentalități cu privire la venirea anticristului, mânia lui Dumnezeu, dragostea necondiționată și rezultatul acesteia.

În cele ce urmează am decis să le pun față-n față. Pe de o parte este preterismul, adică  doctrina cum că mânia lui Dumnezeu s-a terminat în anii 70 odată cu distrugerea Ierusalimului și cum că omul nu mai dispune de decizia proprie in actul mântuirii, iar pe de cealaltă parte necesitatea excluderii efortului personal in procesul răscumpărării.

Preterismul este concluzia naturală/comună (sau carnală) a mișcării „hiper-harului” și a universalismului cum că mânia lui Dumnezeu a dispărut și că toți oamenii sunt salvați,această invățătură golind de putere Evanghelia lui Dumnezeu, adică Vestea Buna că omul decide să-L recunoască pe Cristos ca Domn (Romani8:16,17), El nedorind să fure liberul – arbitru nimănui.
Dacă mânia lui Dumnezeu a dispărut atunci va trebui sa eliminăm toate acele versete din Biblie ce vorbesc despre toți cei ce o vor suporta datorită respingerii lucrării de la Cruce atunci când va veni El.

“…cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.” ( Ioan‬ ‭5:24‬

Preterismul în realitate este o prăpastie adâncă în logica ce sugerează că toate profețiile au fost implinite in anii 70 și că acestea acum sunt doar simbolistice.

    S-a sfârșit!
Pe de cealaltă parte este universalismul.

Amândouă învățăturile -preterismul și universalismul izvorăsc din aceași concluzie eronată a doctrinei „S-a terminat” a Crucii lui Iisus!
„S-a terminat” nu se referă la faptul că toți oamenii au fost salvați, nu se referă că credința lui Dumnezeu este de ajuns și că noi nu mai trebuie să credem în lucrarea lui Cristos de la cruce.

S-a terminat se referă la lucrarea Legii terminate, sfârșite, completate în trupul lui Iisus!

Ceea ce Legea revendică, Lucrarea de la Cruce a împlinit!

Ceea ce Legea impune, Harul a asigurat!

Trebuiesc ignorate porțiuni mari și multe versete din Scriptură ce vorbesc despre credință , pentru a se ajunge la acel punct ridicol incât să se creadă că nu mai este nevoie sa facem fapte,acestea fiind etichetate ca și „efort personal” și de aici nemaifiind necesare, acest lucru nefiind de fapt decât umblarea intr-o noua identitate și răspunsul la dragostea lui Dumnezeu.

În timp ce se permite acestor idei să fie promovate, creștinii recent convertiți la Cristos, vor avea parte de confuzie și vor sfârși răniți, aceștia având nevoie de o învățătură bazată totală pe lucrarea terminată de Cristos la Cruce și arătânduli-se a se bucura de noua lor identitate în Iisus.
      Odihnește-te!
În urmă cu ceva timp am întâlnit o persoană ce mi-a spus că citirea Scripturii nu mai este o necesitate deoarece la persoanele din țările slab dezvoltate Dumnezeu li se descoperă fără ca acestea să știe a citi!

Nimic mai adevărat!

Dumnezeu este atât de bun încât „nu permite să se piardă nici chiar cel fără minte de pe Cale” (Isaia 35:8)

Însă, în această logică se observă iarăși aceași lacună: absolvirea de responsabilitate.

Evident, citirea Scripturii nu face pe un creștin mai creștin la fel cum nici faptul că un vișin în timp ce crește nu se „vișinește”, în schimb, în timp ce crește el se maturizează, rădăcinile se întăresc și se adâncesc astfel devenind mai stabil.

Citirea Bibliei este în realitate antrenamentul creștinului sau altfel pus, disciplinarea unuia ce crede că doar ea, Scriptura, este învățătorul ei, nicidecum experiențele (sau școala) vieții. Citirea acesteia reînnoind continuu mintea celui ce crede maturizându-se, în așa mod încât acesta va umbla în noua identitate ce o are, nelăsând nimic și nimeni să-i dicteze ce trebuie sa simtă, ce atitudine sa i-a sau ce decizii, acestea fiind impulsionate de către Duhul Sfânt ce-i va amintii tot ceea ce trebuie să facă. (Ioan 14:26).
Odihna unuia ca și acesta fiind faptul că el este acceptat deja în sacrificiul de la Cruce, el iubind fiindcă răspunde dragostei Tatălui, aceasta fiind îmbrățișarea destinului ce Dumnezeu l-a asigurat tuturor celor ce cred și acceptă dragostea Fiului la cruce, producând faptele cerute de Lege ca și o determinare a relației personale cu Cristos.