În spatele suferinței nu este Dumnezeu!
Bine, bine, Lucian… atunci cum explici versetul acesta?
„Așa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor și să facă ce este bine.”
1 Petru 4:19
La prima vedere, ai putea spune că versetul afirmă clar că este voia lui Dumnezeu ca oamenii să sufere.
Dar chiar asta spune?
Nu.
Versetul nu spune că Dumnezeu trimite suferința, ci că atunci când un credincios suferă în timp ce trăiește în voia lui Dumnezeu, el își poate încredința sufletul unui Dumnezeu credincios.
Observă diferența.
Petru nu justifică suferința ca fiind inițiativa lui Dumnezeu. El îi încurajează pe credincioșii persecutați să rămână ancorați în Dumnezeu în mijlocul ei.
Expresia „după voia lui Dumnezeu” nu înseamnă „pentru că Dumnezeu a vrut să suferi”, ci „în timp ce trăiești în voia Lui”.
Este o diferență uriașă.
Atunci când trăiești în Hristos, într-o lume care respinge harul, este foarte posibil să întâmpini opoziție, respingere sau persecuție. Nu pentru că Dumnezeu le-a planificat, ci pentru că lumea reacționează împotriva luminii.
De aceea, 1 Petru 4:19 nu este o dovadă că suferința este voia activă a lui Dumnezeu.
Este o încurajare pentru cel care suferă făcând binele.
În astfel de momente, nu te încredințezi unui Dumnezeu care te pedepsește, ci unui Dumnezeu care rămâne credincios.
Dumnezeul harului nu este autorul durerii tale.
El este mângâierea ta în mijlocul ei.
Bine, bine, Lucian… dar textul spune totuși „cei ce suferă după voia lui Dumnezeu”. Cum explici asta?
Trebuie să citim versetul în contextul întregii epistole.
Petru scrie unor credincioși persecutați.
Ei nu sufereau pentru că Dumnezeu era mânios pe ei.
Nu sufereau din cauza păcatului lor.
Ei sufereau pentru că trăiau diferit. Pentru că Îl urmau pe Hristos într-o lume care nu-L cunoștea.
Petru nu spune: „Dumnezeu vrea să suferiți.”
El spune: „Dacă, trăind în voia lui Dumnezeu, ajungeți să suferiți, continuați să faceți binele și încredințați-vă sufletul Celui credincios.”
Este o suferință în contextul voii Lui, nu o suferință provocată de voia Lui.
Este o diferență pe care merită să o observăm.
Harul nu promite o viață fără încercări.
Dar schimbă complet modul în care înțelegem acele încercări.
Ele nu sunt pedeapsa unui Dumnezeu supărat.
Sunt consecințele unei lumi căzute, în care lumina continuă să deranjeze întunericul.
Iar în mijlocul acestor momente, Dumnezeu nu stă împotriva ta.
El este cu tine.
El nu este Cel care lovește.
El este Cel care ține.
Da, Dumnezeu poate folosi orice situație pentru binele copiilor Lui.
Poate transforma ceea ce vrăjmașul sau lumea au intenționat spre rău într-o ocazie de maturizare, de nădejde și de apropiere de El.
Dar asta nu înseamnă că El este autorul răului.
Nu înseamnă că Dumnezeu are nevoie să-ți trimită suferință ca să te învețe ceva.
Mai degrabă, într-o lume deja frântă de păcat, Dumnezeu Se descoperă pe Sine în mijlocul durerii și îți arată că nu ai fost abandonat.
Nu întotdeauna ne scapă imediat din foc.
Dar întotdeauna intră cu noi în foc.
Și asta schimbă percepția.
De aceea îți reamintesc:
Dragostea lui Dumnezeu nu promite că nu vei trece niciodată prin momente grele.
Dar îți promite că niciunul dintre acele momente nu te va despărți de Hristos și că El va rămâne credincios până la capăt.
„Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.”
1 Tesaloniceni 5:18
Observă că Pavel nu spune să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru că El ți-a trimis răul, ci să rămâi cu o inimă recunoscătoare în orice împrejurare, pentru că voia Lui cu privire la tine este întotdeauna descoperită în Hristos Isus.
Iar în Hristos găsim har, iubire, credincioșie și speranță.
Niciodată cruzime.
Citește și dacă Dumnezeu este cu adevărat în control.
Principala sursă a acestui articol aici
Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te la newsletter și vei primi conținut similar, direct în e-mail.
Lasă un răspuns