Putem sa poruncim îngerilor? Ce ne învață Biblia despre autoritatea credinciosului

În anumite contexte creștine, poate ai auzit expresii precum „poruncește îngerilor să te protejeze”, „trimite îngerii să lucreze pentru tine” sau „activează îngerii pe care Dumnezeu i-a pus în slujba ta”. Sunt expresii care, pentru unii credincioși, au devenit parte din limbajul obișnuit al rugăciunii. Ca și credincioși, putem să poruncim îngerilor?

Înțeleg dorința din spatele lor. Când trecem prin situații dificile, când cineva drag este în pericol sau când ne confruntăm cu lucruri pe care nu le putem controla, căutăm ajutorul lui Dumnezeu și ne dorim să vedem intervenția Lui. Iar Biblia ne învață că Dumnezeu poate interveni inclusiv prin îngerii Săi.

Totuși, de aici apare o întrebare pe care cred că merită să ne-o punem: ne-a dat Dumnezeu autoritatea de a porunci îngerilor sau ne-a promis că El îi va trimite în ajutorul nostru?

Nu vreau să abordăm această întrebare pentru a critica felul în care se roagă cineva și nici pentru a pune la îndoială sinceritatea credinței altor oameni. Cred însă că este sănătos să ne cercetăm convingerile în lumina Scripturii. Uneori putem folosi ani la rând anumite expresii fără să ne mai întrebăm de unde provin și dacă ele transmit cu adevărat ceea ce ne învață Biblia.

Îngerii fac parte din lucrarea lui Dumnezeu

Scriptura vorbește despre îngeri ca despre ființe create de Dumnezeu, care Îi slujesc și împlinesc voia Lui. Îi întâlnim în momente importante ale istoriei biblice, aducând mesaje, oferind protecție sau intervenind în situații în care oamenii nu aveau nicio posibilitate de a se salva singuri.

În Evrei 1:14 citim:

„Nu sunt oare toți duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea?”

Este un verset care ne încurajează, pentru că descoperim că grija lui Dumnezeu pentru copiii Săi se poate manifesta și prin slujirea îngerilor.

Dar aș vrea să observăm un detaliu. Textul spune că îngerii sunt trimiși să slujească pentru cei care vor moșteni mântuirea. Nu spune că sunt trimiși de către aceștia.

Diferența poate părea mică, dar este importantă.

Gândește-te la un copil care călătorește împreună cu un adult însărcinat de părinții lui să îl protejeze. Copilul beneficiază de grija acelui adult, dar asta nu înseamnă că el este cel care îi stabilește toate responsabilitățile.

În mod asemănător, noi beneficiem de grija lui Dumnezeu, iar îngerii pot face parte din modul în care El ne poartă de grijă. Însă faptul că suntem beneficiarii slujirii lor nu dovedește că avem și autoritatea de a le da ordine.

De altfel, întregul capitol întâi din Evrei vorbește despre superioritatea lui Isus Hristos față de îngeri. Autorul dorește să ne îndrepte atenția spre Fiul lui Dumnezeu și spre poziția Lui unică, nu să ne învețe cum să administrăm activitatea îngerilor.

Cine poruncește îngerilor?

Un alt pasaj des întâlnit în această discuție este Psalmul 91:11:

„Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale.”

Este o promisiune minunată, care ne vorbește despre protecția lui Dumnezeu. Dar cine este Cel care poruncește?

Psalmistul spune: „El va porunci”.

Dumnezeu este Cel care trimite și însărcinează îngerii.

În Psalmul 103:20 găsim aceeași idee:

„Binecuvântați pe Domnul, îngerii Lui, care sunteți tari în putere, care împliniți poruncile Lui și care ascultați de glasul cuvântului Lui.”

Uneori, acest verset este interpretat în sensul că îngerii așteaptă ca noi să rostim Cuvântul lui Dumnezeu pentru a începe să lucreze. Astfel, declarațiile noastre ar deveni un fel de ordine adresate lor.

Dar oare aceasta este ideea pe care o transmite psalmistul?

Textul vorbește despre ascultarea îngerilor față de Dumnezeu. Nu afirmă că orice credincios care rostește un verset biblic primește astfel autoritatea de a le porunci.

Desigur, este bine să cunoaștem Scriptura, să ne rugăm potrivit promisiunilor ei și să mărturisim adevărul lui Dumnezeu. Însă a rosti Cuvântul Lui nu înseamnă că toate cuvintele noastre devin automat porunci divine.

Putem avea încredere în promisiunile Tatălui fără să presupunem că noi suntem cei care trebuie să coordonăm împlinirea lor.

Ce ne arată exemplul Bisericii primare?

În Faptele Apostolilor, capitolul 12, citim despre un moment dificil din viața Bisericii. Petru fusese arestat și aruncat în închisoare. Situația era serioasă, iar credincioșii nu aveau puterea de a schimba hotărârea autorităților.

Ce au făcut?

Versetul 5 ne spune:

„Deci Petru era păzit în temniță, și Biserica nu înceta să înalțe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.”

Mai departe, citim că un înger al Domnului a venit în închisoare, l-a trezit pe Petru și l-a condus afară, trecând prin porțile care păreau imposibil de deschis.

Este o întâmplare extraordinară, dar aș vrea să observăm felul în care au reacționat credincioșii.

Ei nu au poruncit îngerilor să meargă după Petru. Nu au încercat să stabilească în ce fel trebuia Dumnezeu să intervină. Ei s-au rugat Lui.

Și Dumnezeu a răspuns într-un mod atât de neașteptat, încât atunci când Petru a ajuns la casa unde erau adunați, unii dintre ei nici nu puteau crede că fusese eliberat.

Mă gândesc cât de mult seamănă această întâmplare cu propriile noastre experiențe. Uneori ne rugăm pentru o situație și, în același timp, încercăm să ne imaginăm cum ar trebui Dumnezeu să o rezolve. Dar Tatăl nostru vede lucruri pe care noi nu le vedem și cunoaște posibilități la care nici nu ne-am gândit.

Credința nu presupune că trebuie să știm cum va lucra Dumnezeu. Putem avea încredere în El chiar și atunci când nu cunoaștem răspunsul.

Ca și credincioși, putem să poruncim îngerilor? Nu avem autoritate în Numele lui Isus?

Aceasta este o întrebare legitimă.

În Luca 10:17, ucenicii se întorc bucuroși și Îi spun lui Isus că până și demonii le sunt supuși în Numele Lui. Iar Isus le vorbește despre autoritatea pe care le-a dat-o asupra puterii vrăjmașului.

Așadar, Scriptura vorbește despre autoritate spirituală.

Totuși, trebuie să fim atenți la ceea ce spune textul și la ceea ce nu spune.

Isus vorbește despre autoritatea asupra puterii vrăjmașului. El nu spune că ucenicii au primit și dreptul de a porunci îngerilor sfinți.

Sunt două lucruri diferite.

În 1 Corinteni 6:3, Pavel spune că vom judeca îngeri. Acest verset este uneori folosit pentru a susține ideea că suntem deasupra îngerilor și că, prin urmare, le putem da ordine.

Însă Pavel vorbește despre o judecată viitoare, nu despre o practică de rugăciune în prezent. Textul nu explică faptul că am putea trimite îngerii în diferite misiuni după voia noastră.

Cred că este important să păstrăm această diferență. Autoritatea pe care o avem în Hristos este reală, dar trebuie înțeleasă în lumina a ceea ce El ne-a încredințat, nu a ceea ce presupunem noi că am putea face.

Există îngeri care mijlocesc pentru oameni?

Și aici Scriptura ne oferă câteva pasaje interesante.

În Zaharia 1:12, Îngerul Domnului cere îndurare pentru Ierusalim. În Apocalipsa 8:3–4 vedem un înger care aduce tămâie împreună cu rugăciunile sfinților înaintea lui Dumnezeu.

Aceste texte ne arată că lumea cerească este implicată în lucruri care îi privesc pe oameni. Totuși, niciunul dintre aceste pasaje nu ne învață să le adresăm îngerilor rugăciuni sau să le poruncim să acționeze.

Este bine să facem diferența între ceea ce Dumnezeu ne descoperă despre activitatea îngerilor și ceea ce ne cere nouă să practicăm.

Putem recunoaște că îngerii au anumite responsabilități în planul lui Dumnezeu fără să presupunem că noi trebuie să le conducem activitatea.

Avem deja acces la Tatăl

Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai frumoase adevăruri ale Noului Legământ.

În Efeseni 2:18, Pavel spune că prin Hristos avem intrare la Tatăl, într-un singur Duh.

Iar în Evrei 4:16 suntem îndemnați să ne apropiem cu deplină încredere de scaunul harului, pentru a primi îndurare și pentru a găsi har la vreme de nevoie.

Observă cât de simplă și, în același timp, cât de profundă este această invitație.

Datorită lui Isus Hristos, putem veni înaintea Tatălui cu toate nevoile, temerile și îngrijorările noastre. Nu avem nevoie să cunoaștem anumite formule pentru a declanșa o intervenție cerească și nici nu trebuie să știm cum sunt organizați îngerii pentru a fi ascultați.

Avem un Tată care ne cunoaște și care ne iubește.

Iar dacă El hotărăște să trimită un înger în ajutorul nostru, putem primi această intervenție cu recunoștință. Dacă alege să lucreze prin oameni, prin împrejurări sau în alte moduri, grija Lui rămâne la fel de reală.

Nu modul în care vine ajutorul ne oferă siguranță, ci caracterul Celui care ne-a promis că nu ne va părăsi.

Un ultim gând

Citind aceste pasaje, nu găsesc în Scriptură o poruncă adresată credincioșilor de a activa, trimite sau comanda îngerilor. Găsesc însă un Dumnezeu care îi trimite, care Se îngrijește de copiii Săi și care ne invită să venim înaintea Lui cu încredere.

Poate că unele dintre expresiile pe care le folosim în rugăciune merită reconsiderate, nu pentru că am avea mai puțină credință, ci tocmai pentru că ne dorim ca ea să fie așezată pe ceea ce ne învață Cuvântul.

În cele din urmă, credința nu înseamnă să avem control asupra tuturor lucrurilor spirituale, ci să ne încredem în Dumnezeul care le ține pe toate în mâna Lui.

Nu trebuie să știm cum să le poruncim îngerilor pentru a avea parte de grija lui Dumnezeu. Prin Hristos, avem deja acces la Tatăl, iar dragostea Lui pentru noi nu depinde de cât de bine știm să formulăm o rugăciune.