Trezirea la identitate.

După ce omul și-a pierdut identitatea a bâjbâit secole pentru a și-o redobândi.  
La vremea hotarâtă, soluția a venit prin Iisus. El a restaurat identitatea omului la Cruce, acesta fiind creat după chipul și asemănarea Sa. Prin acceptarea lucrării terminate de El la Cruce, omul devine una cu El. 
 Însă în mod surprinzător, Crucea nu descoperă păcatul, ci Legea îl descoperă.  Crucea arată nevoia omului de un Salvator, aceasta fiind ideea lui Dumnezeu, însă acest lurcru este doar jumatate din lucrarea Crucii. În realitate, scopul Crucii a fost deasemeni:
  • ca noi să devenim dragoste, nu doar să avem dragoste;
  • să fim restaurați la imaginea pe care am pierdut-o in Eden. 
Aceste două lucruri sunt posibile cu ajutorul Celui care locuiește în noi ca și credincioși: Duhul Sfânt. Fără Duhul lui Cristos nu poți avea aceste două scopuri împlinite în tine  fiindcă “cine nu are Duhul lui Cristos nu îi aparține.” Trebuie să accepți Crucea, trebuie sa accepți cine spune El că ești, nu opiniile altora, nici chiar gândurile ce te condamnă fiindca în El tu nu mai ești condamnat/ă. (Romani 8:1) Altfel nu funcționează. 
Crucea este pentru a ne ierta păcatele. Dar nu doar atât, ci ca să ne arate prețul pe care îl avem, să ne arate că avem un destin și un scop. Crucea ne spune ca Iisus este onorat să moară pentru noi fiindcă ne știe valoarea, prețul nostru. Crucea ne arată scopul nostru și destinul, redându-ne identitatea. 
Tu și cu mine nu suntem angajații lui Dumnezeu, suntem expresia Lui, templul Duhului Său. 

De ce ai fost creat?

 

Tu ai fost creat să ai o relație cu Dumnezeu, nu ca să-L slujești. El are mii de îngeri pentru acest lucru. El nu este genul acela prezentat de unele ideologii, cum că trebuie să-L onorezi că să fie mulțumit. El nu are probleme cu identitatea. El nu este nesigur cine este, ca să aștepte adorația umanității. 
El este smerit și blând cu inima, Dumnezeu este ca și Cristos în toate modurile în care ne putem imagina. Smerenia Tatălui este dezarmantă. El s-a smerit până acolo că s-a întrupat. (2 Corinteni 5:19)

Ce nu funcționează?

Undeva pe drumul anevoios al vieții am pierdut esența!
Inima închinării a fost înlocuită de inima jertfirii de sine, făcând centrul Evangheliei natura noastră căzută ce încercăm să o restaurăm… 
Lucru imposibil!
Credinciosul nu se leapadă de sine negând emoțiile si experiențele dureroase ale acestei lumi căzute. Credinciosul i-a jugul Lui Iisus fiindcă este bun și responsabilitatea acestui jug ușoară. Aceasta este lepădarea de sine a creștinului: a recunoaște că Iisus este în controlul vieți sale.
Noi nu doar că suntem încorporați în viața lui Iisus! El nu face o reformă! El a restaurat COMPLET credinciosul.  
Iisus însuși trăiește în noi, respiră în noi. 
Când eșuăm, dragostea Lui este sigură. Fugim în brațele Domnului fiindcă dragostea Lui nu eșuează. 
Suflul prezenței Sale restaurează și vindecă sufletele noastre. 
Credem că dacă vom face mai mult, vom fi mai mult. Un smochin nu se forțează să facă smochine. Natura lui este să producă smochine. Facând smochine, nu se smochinește mai mult. Motivația din spatele acțiunilor tale este ceea ce conteaza fiindcă dacă faci ca să fii, la un moment dat vei aștepta să fie recunoscut și astfel vei eșua. 
Noi deja suntem și de aceea facem. Ne odihnim în ceea ce El a făcut fiindcă dragostea Lui ne împinge precum un catalizator de a merge pe cărările Sale. Noi NU facem ca să fim, ci pentru că SUNTEM. 
Actualizându-ne la ceea ce suntem vom umbla involuntar în planul lui Dumnezeu fiindcă Duhul Său locuiește în noi.
Credem că Evanghelia ne este dată să ne slujeasca scopului nostru, însa ea este pentru a ne transforma. Fiindcă Iisus, speranța gloriei, este în noi, aveam această speranță ce ne curățește. Evanghelia nu este sentimentul acela de îndatorire ce-l produce dragostea egoistă ce iubește doar pentru propria mituire a conștiinței. Evanghelia este “te iubesc fără să aștept nimic de la tine.”